Sunt Roxana Stoica,
psiholog, mediator Feuerstein
Psiholog și Mediator Feuerstein, Roxana Elena Stoica, membră a Colegiului Psihologilor din România, cu atestat de liberă practică în Psihologie Educațională, Consiliere școlară și Vocațională și Psihologie Clinică.
Îmi place să lucrez cu oamenii, în mod special cu copiii. Am ales să studiez psihologia dintr-o pasiune care s-a dezvoltat în liceu și care continuă și azi. Am fost întodeauna interesată de modul în care oamenii gândesc, se înțeleg, învață și se dezvoltă. Lucrez mereu la dezvoltarea mea și cred că fiecare psiholog are aceasta datorie morală.
Am lucrat mai bine de 10 ani cu foarte mulți oameni, atât în domeniul resurselor umane, al testarilor psihologice, formare profesionala, dar și în domeniul educațional. Tot timpul am ales joburi care să îmi aducă o împlinire, care să îmi placă și unde am putut sa fac perfomanță.
Studiile Roxanei
Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității Transilvania din Brașov, licențiată în psihologie și pedagogie.
Master Comunicare Managerială și Resurse Umane, SNSPA, București.
Formare profesională
Formare în Psihoterapie pozitivă, anul II, în cadrul Asociației de Psihoterapie Pozitivă
Formator acreditat CNFPA
Curs Știința realizării obiectivelor și aspirațiilor, avizat de Colegiul Psihologilor din România
Curs Testarea Standardizată în Consilierea în Carieră, avizat de Colegiul Psihologilor din România
Specialist licentiat utilizare platforme testări psihologice: CAS++, JVIS, NEO PIR, TPO, AMI, SACQ, BFA, CSEIAD, SLTDI, ISSI, CPI, TDE
Te invit cu drag în cea mai frumoasă călătorie despre tine, să te descoperi, să îți faci planuri de carieră dacă ești la început de drum, sau dacă ești în căutarea jobului care ti s-ar potrivi cel mai bine. Iar dacă ai un copil și ești preocupat de dezvoltarea sa cognitivă și emoțională, te aștept la atelierele Feuerstein.