Testimoniale
Metoda Feuerstein este o cale profundă de a învăța cum să înveți, o abordare care dezvoltă gândirea, nu doar performanțele, o metodă creată special pentru a-l învăța pe copil să devină conștient de procesele lui de gândire, să își regleze comportamentul în fața dificultăților și să își găsească strategii proprii pentru a reuși. Performanța în învățare înseamnă autonomie, încredere, echilibru și bucuria de a învăța și nu presupune tehnici de memorare eficiente a informației, ci, mai mult decât atât, înseamnă să știi cum să înveți.
Iată câteva testimoniale care îți oferă o privire de ansamblu asupra experiențelor celor care au participat la unul dintre programele noastre sau ale părinților. Vei descoperi diversitatea perspectivelor și transformărilor care au avut loc.
Tudor era privit ca fiind un copil impulsiv. Întrerupea deseori, se grăbea și își pierdea răbdarea rapid. Mama lui simțea că începe să epuizeze toate soluțiile. Ne-a întrebat: „Oare ce se poate face concret?”
În cadrul atelierelor noastre, Tudor a lucrat fișele Feuerstein într-un mod structurat și a învățat să își dezvolte răbdarea. A învățat să își observe impulsurile și să facă un pas în spate înainte de a acționa. A învățat să aștepte să îi vină rândul să vorbească, să-și asculte activ colegii și să răspundă cu calm.
Mama lui ne-a scris recent cu multă emoție: „Tudor s-a schimbat. Acasă este mai calm și mai deschis la cooperare și implicare. Vă mulțumesc enorm!” – Anca M., mama lui Tudor, 12 ani
„Fetița mea se teme mereu de greșeli. Atât de mult încât nici nu încearcă.” Cu aceste cuvinte, ne-a întâmpinat mama Mariei la prima întâlnire.
La atelierele Feuerstein Maria a descoperit că greșelile sunt un prilej de învățare, nu un motiv de teamă. Pas cu pas, cu fiecare fișă Feuerstein, Maria a învățat să observe unde apare blocajul, să întrebe fără jenă și să încerce din nou.
Într-o zi, în mijlocul atelierului, ne-a spus veselă: „Nu mai mi-e frică să greșesc, acum știu cum să repar!”
„Maria era mereu timidă și evita să răspundă la întrebări sau exerciții la școală. Nu credeam că va avea curaj să participe la un atelier, dar după primele zile mi-a spus cu entuziasm: «Mami, aici simt că pot să greșesc fără să râdă nimeni de mine!» Acasă este mai relaxată și la școală se descurcă mult mai bine.” – Ioana D., mama Mariei, 10 ani
„Alex avea mereu probleme cu atenția la școală și chiar și acasă. În perioada atelierelor Feuerstein, am văzut cum începe să se concentreze pe activități fără să se lase distras.
După două săptămâni, a început singur să-și organizeze activitățile și își termină sarcinile mai repede. Este o schimbare imensă pentru noi!” – Diana A., mama lui Alex, 11 ani
„La grădiniță era vioi și implicat. La școală… s-a închis.”
După primele săptămâni de școală, părinții lui Vlad au observat o schimbare. Băiatul lor, care era mereu activ și curios, refuza să vorbească despre ce se întâmplă la ore. Spunea doar: „Nu-mi place. Nu înțeleg.”
La atelierele Feuerstein, Vlad a lucrat lent la început, apoi din ce în ce mai rapid. Am pornit de la exerciții care l-au ajutat să vadă cum gândește și să își verbalizeze procesul. A învățat să întrebe, să își organizeze materialul, să exprime ce nu înțelege.
„Încet-încet, a început să povestească ce a făcut la școală. Și să râdă din nou. Simt că și-a recăpătat curajul. SDupă-amiaza, când facem temele, e atent și chiar spune: «Asta e ușor. Pot să fac și singur.» Pentru noi, asta e o mare victorie.” – Laura T., mama lui Vlad, 7 ani
„Orice activitate mai lungă îl făcea să se ridice de pe scaun.” – ne-a povestit mama lui David.
David avea energie și imaginație cât pentru o clasă întreagă. Dar la școală, acest lucru însemna dificultăți de concentrare, impulsivitate și întreruperi dese. Doamna învățătoare ne-a recomandat o testare pentru ADHD. În urma testării, diagnosticul a fost clar: nu era vorba de ADHD, însă avea nevoie de antrenament pentru sarcinile școlare.
În cadrul atelierelor Feuestein , am început cu activități care să îi permită să înțeleagă cum funcționează atenția și activități care cereau autoreglare și reflecție.
Cu răbdare și încredere, David a început să observe când se grăbește și să-și creeze propriile reguli pentru a rămâne în sarcină.
„Mi-a spus singur, într-o zi: «Mami, azi n-am mai ieșit din bancă până n-am terminat tot!» Am simțit că e o bornă importantă. Nu doar că s-a adaptat mai bine, dar a învățat ceva despre el.”
– Ruxandra G., mama lui David, 6 ani
„Nu înțelegeam de ce refuză să deschidă caietul.” – mama lui Matei
Matei părea pregătit pentru școală: era curios, vorbea mult, dar când trebuia să scrie sau să lucreze pe fișe, se bloca. Avea momente de frustrare în fața sarcinilor. Spunea: „Nu știu. Nu pot. Nu vreau.”
În cadrul atelierelor Feuerstein am descoperit că blocajul nu era lipsa de cunoștințe, ci lipsa încrederii în propriile abilități și de strategie de lucru.
Matei a învățat să își recunoască pașii, să își definească obiective și să înțeleagă că nu trebuie să „știe tot”, ci doar să înceapă.
„Mă emoționează când îl văd lucrând singur, liniștit, fără să mai spună că nu poate. Când vine de la școală îmi spune: «Mami, am reușit să termin toată fișa!» A fost un parcurs cu multe opriri și reporniri, dar acum simte că are volanul în mâinile lui.” – Alexandra P., mama lui Matei, 8 ani
„Avea note bune, dar era epuizat.”
Rareș învăța mult, dar cu costuri mari. Stătea ore întregi să învețe lecții simple, pentru că nu știa ce e relevant, cum să sintetizeze, cum să învețe eficient.
În cadrul atelierelor Feuerstein, a descoperit strategii de analiză, planificare, raționament.
„Acum își face temele în timp rezonabil, are mai mult timp liber, și învață temeinic, nu tocește și încearcă să rețină totul pe de rost. Se pregătește singur pentru olimpiada de limba română. Nu-mi vine să cred cât s-a schimbat.” – Elena T., mama lui Rareș, 13 ani
„Știa materia, dar nu știa să răspundă.”
Daria este o fată foarte inteligentă, dar timidă. De fiecare dată când era întrebată la școală, se bloca. Uita ordinea ideilor, își pierdea firul gândirii și în final renunța, în special la materiile unde profesorii păreau să fie mai severi.
În cadrul programului de dezvoltare prin Metoda Feuerstein, a învățat să-și construiască ideile pas cu pas, să le ordoneze, să vorbească clar și să își susțină punctul de vedere.
„Pentru prima dată, a ridicat mâna la ora de istorie și a susținut o idee până la capăt. Sunt extrem de fericită că a prins curaj.” – Gabriela N., mama Dariei, 12 ani
„Ne-a spus că nu știe de unde să înceapă. Și atunci s-a oprit din a mai încerca.” Așa ne-a povestit mama lui Andrei, un băiat de 14 ani care se pregătea pentru olimpiada de matematică și examenul de capacitate.
Andrei este inteligent și rapid, dar se bloca în fața unor sarcini complexe pentru că nu avea o strategie clară de lucru. Se pierdea în detalii și nu reușea să finalizeze exercițiile la timp.
În cadrul atelierelor Feuerstein, Andrei a învățat să își organizeze pașii, să gândească înainte să înceapă rezolvarea și să-și planifice timpul.
A început să-și recunoască propriile tipare de gândire, să refledteze și să își stabilească strategia de lucru înainte de a începe.
„Andrei e acum mult mai sigur pe el. La concursuri merge calm și organizat, nu mai are senzația că «s-a blocat». Învață mai bine, e mai încrezător și mai prezent. Pentru el, Feuerstein a fost exact ce avea nevoie.” – Cristina P., mama lui Andrei, 14 ani
Te putem ajuta cu alte informații?
Trimite-ne mesajul sau întrebarea pe care o ai și te vom contacta în cel mai scurt timp posibil.
