Vocea Brașovului | Interzis pe net. De ce nu funcționează? – INTERVIU Radio România, 19 martie 2026

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Bună ziua și bun găsit tuturor, suntem la Vocea Brașovului, Monica Neacșu sunt eu, iar astăzi avem o nouă ediție specială în cadrul campaniei Radio România Stai sigur pe net.

În ultima perioadă discuția despre copii și timpul petrecut în fața ecranelor a devenit tot mai intensă, părinții devin copleșiți și apar tot mai des interdicții de genul nu ai voie pe telefon, tabletă sau calculator. S-a luat în discuție inclusiv interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru copiii mai mici de 16 ani.

Este însă această interdicție soluția în situația în care lumea copiilor și adolescenților de astăzi este inevitabil digitală, cum îi ajutăm să navigheze într-un mod sănătos, fără interdicții, dar cu limite care îi protejează împotriva dependenței, hărțuirii, provocărilor periculoase.

Vorbim așadar despre relația dintre copii și tehnologie dintr-o perspectivă mai nuanțată, nu doar despre riscuri, ci și despre context, educație și rolul părinților.

1. De ce interdicția pare soluția rapidă, dar nu rezolvă problema

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

În ultimii ani apare tot mai des ideea că ecranele sunt foarte dăunătoare. Mai ales pentru copii și adolescenți, cât din această percepție este bazată pe cercetare și cât este doar, să-i spunem așa, o panică socială?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Nu aș vrea să mă hazardez și să vorbesc în procente; n-am făcut un studiu recent să spun exact, să răspund exact în procente la această întrebare.

Însă, din punctul meu de vedere și al cunoștințelor pe care le dețin până în acest moment, este și mit și realitate; depinde de vârsta pe care o au copiii și depinde de ce fac ei pe ecrane.

Chiar de curând l-am ascultat pe profesorul Miclea, care povestea despre faptul că a făcut un studiu care a fost publicat și, împreună cu echipa dânsului, a studiat cât de mult afectează timpul alocat ecranelor dezvoltarea neurocognitivă a copiilor și a persoanelor. Și, culmea, a spus că nu este atât de nociv timpul petrecut pe ecrane, ci este mai important ce fac în perioada în care stau pe ecrane.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Adică este vorba și despre calitatea conținutului, nu?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Calitatea conținutului și care este scopul. Care este scopul? În momentul în care tu ai un scop clar și știi de ce stai în fața ecranului, ai un obiectiv și faci un research și cauți, analizezi și cauți informații, atunci tu stăpânești ecranele. În momentul în care tu te lași pradă impulsurilor și stimulilor care vin de acolo…

Acum mă uit la un bip de pe Facebook. Acum mă uit la un bip de pe WhatsApp. Acum dau un scroll și uit de mine pe TikTok. Este nociv. Gândirea ta nu este pusă în slujba unei acțiuni, ci pur și simplu ești manipulat de stimulii de acolo.

Și bineînțeles, revin, este foarte importantă vârsta pe care o avem și când începem să facem asta și cât de mult timp.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

La Vocea Brașovului am mai avut invitați din domeniul psihologiei educaționale și chiar consilieri școlari. Iar consilierii școlari spuneau așa, că vârsta a scăzut foarte mult, vârsta de la care copiii sunt tot mai legați de tehnologie și de ecrane.

Dacă până acum se punea problema mai mare în rândul adolescenților, acum deja vorbim despre copiii din ciclul primar care petrec foarte mult timp în fața ecranelor.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da, aici intervine rolul părinților și este absolut imposibil, în opinia mea, de controlat acest mod de funcționare al nostru, al oamenilor. Pentru că ecranele sunt multiple și fac parte deja din viața noastră și, la școală, găsesc aplicații cu ajutorul cărora ei învață, sunt telefoane, sunt televizoare, sunt jocuri. Important este să monitorizăm ce fac copiii și să-i învățăm să folosească în scopuri educative aceste device-uri, pentru că acesta este viitorul.

Nu putem să-i mai ținem departe de ecrane, însă trebuie să avem grijă ca, din timpul pe care îl petrecem într-o stare de veghe, să reușim să facem mai multe tipuri de activități și să-i ajutăm să trăiască experiențe. Răspunsurile pe care le primim rapid cu ajutorul aplicațiilor ne exclud experiențele. Iar noi ne dezvoltăm gândirea atunci când experimentăm. Gândirea critică. Judecata. Capacitatea de luare a deciziilor.

Deci noi avem nevoie nu să interzicem, ci să educăm. Ca să poată fi folosite aceste aplicații și device-uri în sprijinul lor.

2. Ce se întâmplă când copilului i se spune doar „nu ai voie”

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Spuneați, așadar, că nu mai putem să-i ținem departe de ecrane și de tehnologie. Deci, revenind la tema emisiunii noastre, interzis pe net chiar nu funcționează!

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Nu, nu funcționează și cu cât este interzis, cu atât este mai atractiv. Și preocupările lor și ideile pe care le au, creativitatea în a descoperi strategii ca să poată avea acces la device-uri, este una fără limite. Și dacă ne gândim la preadolescenți și adolescenți, acolo este viața lor socială în mare parte și atunci ei se simt excluși și nu asta ne dorim.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Am avut tot așa invitat într-o emisiune un adolescent, un reprezentant al Consiliului copiilor brașoveni, care exact asta spunea: că oricât de mult părinții ar interzice accesul copiilor la tehnologie și se referea el la acele aplicații de control parental și a spus: nu este nicio problemă, pentru că noi avem tot felul de metode prin care păcălim inclusiv acele aplicații.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Absolut.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Pentru că în cazul în care nu suntem lăsați, acum lumea noastră se învârte în jurul telefonului, noi vorbim cu prietenii pe telefon și în momentul în care ajungem la școală și noi nu avem acces la tehnologie, ne simțim excluși pentru că nu știm ce să vorbim cu colegii noștri care joacă diverse jocuri pe internet și așa mai departe. Iar cei care nu au acces sunt excluși pentru că nu știu ce să vorbească.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Absolut.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Din experiența dumneavoastră, ce se întâmplă cu acești copii ai căror părinți sunt totuși mai radicali și le interzic accesul la tehnologie?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Nu, depinde foarte mult de cum pun problema, depinde foarte mult de ce pun în locul acestei tehnologii, dar, repet, sunt convinsă că nu există o excludere totală. Nu există o abstinență totală, pentru că părinții lor au telefoane; în toate casele există calculatoare. Sunt aplicații, ne plătim facturile în aplicații, căutăm articole și cărți, citim despre lucruri care ne preocupă acum. Ne este mult mai la îndemână să accesăm cărțile și informațiile și articolele și cercetările noi pe un computer, să avem acces la biblioteci universitare, la articole care sunt realizate de ultim moment și de către instituții de prestigiu.

Și părinții educați fac asta și atunci copiii văd asta și ce se întâmplă cu ei?

Depinde de partea biologică, de natura lor, unii copii pot dezvolta anxietate, frustrare, se simt frustrați: de ce la tine, ca părinte, este voie și la mine, copil, nu este voie. Ei nu înțeleg. Depinde de vârsta pe care ei o au și, pe măsură ce copiii cresc și ajung la școală, în ciclul gimnazial sau liceal, sau chiar și în clasele superioare, clasei pregătitoare sau clasei întâi.

Ei au proiecte, au nevoie să culeagă informații și vor fi frustrați atunci când prezintă un proiect pe care un coleg l-a documentat, l-a cercetat, l-a studiat pe o anumită temă și s-a inspirat din articole și cărți, comparativ cu el, care poate a avut acces la cărțile fizice. Informația, aceste aplicații ne ajută atunci când știm ce să le cerem.

În era pe care o trăim, este important să știm să punem întrebările corecte. Pentru că dacă adresăm întrebările corecte, atunci vom primi informații care ne vor ajuta în adaptarea la vremurile pe care le trăim.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Credeți că o astfel de interdicție „nu ai voie pe telefon, nu ai voie pe tabletă” afectează relația dintre părinte și copil?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Absolut, da. Da, afectează relația dintre părinte și copil. Îl provoacă pe acesta să găsească strategii ca să poată fi integrat în grupurile de apartenență, este foarte important să aparții cuiva, este foarte important să fii integrat în colectivul tău.

Socialul face parte din viața noastră și echilibrul nostru ca persoane, dezvoltarea personalității, dezvoltarea afectivă are legătură cu această acceptare în grupurile de apartenență. Deci este foarte important să luăm în considerare educarea lor, învățarea lor și să încercăm să nu fim radicali în interzicerea lucrurilor de care ei au nevoie și care fac parte din viața noastră.

3. Cum îi ajutăm pe copii prin metoda Feuerstein să gândească mai bine într-o lume digitală

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Vreau să vă întreb ce este de fapt această metodă Feuerstein și cum ne-ar putea ajuta în relația aceasta cu tehnologia?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Metoda Feuerstein este un instrument de lucru; este o metodă care are două module, două moduri.

O dată, un set de fișe cu exerciții, exerciții care sunt adaptate vârstei și care ne ajută să instrumentăm mintea noastră, să educăm gândirea, exact cu acele funcții executive care ne vor ajuta să fim capabili să luăm decizii, să putem face alegeri, să putem înțelege informația. Pentru că degeaba noi suntem într-un flux de informație. În zilele noastre nu mai există o problemă în a accesa informația, informația este foarte multă, circulă cu rapiditate și este foarte ușor accesibilă, ci este foarte important să reușim să formăm copiii astfel încât să poată transforma această informație în cunoștințe.

Cum transformăm informația în cunoștințe?

Ajutând copiii să o înțeleagă. Cum reușesc să înțeleagă copiii informația? Cu ajutorul întrebărilor, punându-i în contexte… oferindu-le experiențe pe care îi ajutăm să le analizeze, să le înțeleagă, să reflecteze asupra lor și să poată desprinde o învățătură dintr-o experiență.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Așadar, este vorba despre dezvoltarea gândirii critice.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da, și nu doar a gândirii critice. Și spuneam: acesta este un subiect, o parte a metodei.

Deci, acele jocuri și acele fișe specifice care sunt construite de o echipă mare de specialiști și care accesează absolut toate funcțiile creierului, cu ajutorul cărora noi înțelegem lumea și ne înțelegem pe noi.

Și o parte de aplicare, o parte didactică prin care psihologul sau profesorul conduce această experiență de învățare.

Și de ce cred în ea și o valorific atât de mult? Pentru faptul că, părinții, e o realitate, cu cele mai bune intenții și cu toată iubirea față de copiii lor, în zilele noastre nu mai pot petrece timpul pe care și l-ar dori cu propriii copii, pentru că suntem angrenați în foarte multe activități. Instrumentele Feuerstein și jocurile create de profesorul Feuerstein ne ajută în cabinet. Este important să putem ajuta copiii să trăiască experiențe, să observăm unde sunt blocajele lor și să-i ajutăm să depășească aceste blocaje.

Și indiferent de vârsta pe care o au sau nivelul de dezvoltare, cu ajutorul acestor instrumente putem să-i învățăm cum să învețe, să-i învățăm cum să facă alegeri, cum să-și planifice timpul, cum să-și organizeze viața, cum să observe și să înțeleagă instrucțiunile și să înțeleagă textele și mesajele care vin din exterior către ei.

Și odată ce gândirea lor este bine dezvoltată și latura emoțională va fi bine dezvoltată, pentru că noi facem alegeri bazate pe emoții și, dacă există o rațiune, un raționament al emoțiilor, dacă noi le cunoaștem și le putem stăpâni, învățăm să ne autoreglăm în orice context.

Și învățăm să selectăm ce este relevant de ceea ce este irelevant și, de fapt, ne pregătim copiii pentru viitor, pentru un viitor pe care noi încă nu îl cunoaștem și nu avem predictibilitate.

Nu mai putem trăi fără tehnologie și ne ajută foarte mult. Nu e ceva rău și nociv în sine. Depinde de cum te poziționezi în raport cu asta.

4. Când o intenție bună a părintelui poate crea, fără să vrea, o dependență

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Și vreau să vă spun că mă întrebați dacă în cabinet vin copii și cum sunt copiii care vin, dacă vin părinți să ne ceară ajutorul. Da, vin părinții să ne ceară ajutorul. Părinți care, fără să-și dea seama ce creează, s-au folosit de aceste device-uri cu bune intenții, spre exemplu, pentru a face diversificarea copilului în alimentație.

Copilul respingea alimentele, mama a zis: „I-am pus o poveste sau o muzică adecvată, un desen animat și am încercat cumva să-l păcălesc să simtă gustul mâncării”. Mama n-a avut o intenție rea; a avut o intenție bună de a-și hrăni copilul.

Corect. Iar acum, peste opt ani de zile, a venit și a spus: „Nu știu ce să fac, copilul meu are dependență de device și nu mănâncă fără telefon”.

Norocul în situația aceasta este că copilul acela are foarte multe valori și are multe activități pe lângă asta și o să fie ușor de rezolvat. Însă, cu cele mai bune intenții, uneori am creat niște probleme copiilor noștri.

5. Ce au de făcut părinții în realitate, concret, zi de zi

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Și care ar fi soluțiile? Ce am putea face ca părinți?

Sigur, să-i îndreptăm spre alternative sănătoase, cum ar fi sportul, așa cum spunea și domnul Nicu Dascălu.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Este esențial, să știți, sportul. Este esențial pentru că nu ne oferă doar sănătatea corpului și sănătatea psihică, ci pur și simplu și starea emoțională este alta și pe termen lung este un efect foarte benefic pentru noi ca ființe umane să ne mișcăm corpul, să ne simțim corpul și să simțim experiențele astea și satisfacția atunci când obținem diverse rezultate și când aparținem unui grup.

Pentru că acolo antrenorii sunt modele, acolo există o competiție sănătoasă, acolo cumva suntem învățați să rezistăm la frustrarea de care avem nevoie pentru a ne dezvolta și a fi, a evolua. Nu știu cât timp mai avem, dar vreau să spun două lucruri importante.

Părinții, este important să le explice copiilor cu argumente clare, juste, să-și adapteze limbajul la nivelul lor de înțelegere și să discute despre beneficii și despre lucrurile care sunt nocive. Dar să aibă în vedere că sunt o autoritate. Ei nu sunt prietenii copiilor lor; ei au o responsabilitate față de copiii lor și trebuie să se informeze și să aloce timp și să stabilească limite și reguli și să înțeleagă că viața nu este ușoară și nu va fi ușoară nici pentru copiii lor, așa cum nici pentru noi nu a fost.

Am făcut-o să fie ușoară. Prin alegerile pe care noi le-am realizat, ca să aleagă bine copiii lor, este nevoie să se confrunte cu situații neplăcute. Nu totul este roz și nu totul este minunat și nu totul este ușor. Iar ca să poată să facă față provocărilor lumii reale și societății care nu ne protejează așa cum părinții o fac, este important să trăiască frustrarea minimală încă de la vârste mici.

Și legat de alegeri, alegerile libere nu se pot realiza de către copii la vârste foarte mici. Am întâlnit foarte mulți părinți, și nu greșesc și nu exagerez, care au copii de vârsta de cinci ani și jumătate, între cinci și șase ani, și au venit și m-au întrebat: „Eu acum am un proiect cu acești copii pentru că pot să-i ajut foarte mult în adaptarea la școală și recuperarea achizițiilor necesare școlarizării, trecerii de la grădiniță la școală”.

Și au lăsat în alegere liberă, în sarcina copilului, dacă să meargă sau nu la clasa pregătitoare. Și vă rog să mă credeți că sunt oameni informați, oameni educați, însă tocmai acest flux foarte mare de informații și atâtea cursuri de parenting și atâtea filozofii și atâtea abordări i-au bulversat pe bieții oameni și nu mai știu cum să procedeze și unde să se oprească și ce să facă și cât să facă.

Și foarte tare îmi doresc să pot să-i ajut, iar sfatul meu pentru ei este să facă ceea ce simt, să nu mai pună la îndoială raționamentele lor de adulți și să nu uite că ei sunt cei care iau decizii o perioadă lungă de vreme pentru copiii lor.

Părinții să se comporte ca într-o companie. Eu sunt liderul, eu sunt managerul, eu stabilesc regulile și așa cum le stabilesc acum, de bună credință și cu toată informația pe care eu o dețin astăzi, mi-o asum și asta pot să fac cel mai bine astăzi pentru copilul meu, pentru că oricum nu știm încotro se va duce lumea asta.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Care sunt diferențele între idealurile parentingului modern și realitatea vieții noastre de zi cu zi?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Părinții își iubesc foarte mult copiii, stau puțină vreme cu ei împreună în activități. Și, bineînțeles, își doresc foarte mult ca să trăiască experiențe plăcute și au tendința de a nu crea disconfort și de a încerca să transforme realitatea în lucruri care sunt toate pe placul copiilor lor.

Și realitatea nu este asta. Realitatea este una care ne provoacă în fiecare zi și am avut foarte mulți părinți care s-au ocupat de copiii lor, dar care considerau, spre exemplu, îmi vine în minte o situație, că a-l răsfăța pe copil este a mânca în pat, a sta să ne uităm la…, a ne juca în pat și copilul acela nu avea deloc deprinderea de a sta la masă.

Nu avea răbdare să stea la masă, nu făcea activități la masă, îl deranja, voia tot timpul pe jos și urma să meargă la școală. Și mama spune: „Eu l-am văzut că n-are răbdare, nu-mi spuneți nimic nou. Ce aș putea să fac cu copilul meu?” Și i-am spus: „Acestea: cât mai multe activități în care, pentru un sfert de oră, 20 de minute, creșteți timpul, ritmul în care copilul poate…”

Să le realizați la masă, să mâncați numai la masă, să vă jucați numai la masă, pe scaun, să…, dar noi facem asta, dar totuși nu se poate și în pat.

Păi nu, pentru că la școală el nu are un pat; el are un scaun și o masă.

Și această autodisciplină este una dintre abilitățile viitorului. Deci nu știm ce ne oferă viitorul, dar dacă noi vom deveni disciplinați, asta ne va ajuta în orice context.

Și apoi, tocmai dumneavoastră spuneați și întăresc stabilirea unor reguli de comun acord pe care să le respectăm toți și care să nu fie negociabile.

Deci, dacă la masă este „nu cu telefonul”, este NU pentru toată lumea.

6. Cum punem reguli sănătoase fără să transformăm telefonul în fructul oprit

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Am stabilit deja că interzicerea pe internet nu este o soluție. Dar următoarea întrebare este: cum procedăm? Le facem un program pentru ecrane? Ai voie să folosești telefonul două ore pe zi? Este în regulă? Este o soluție?

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da. Copiii învață prin condiționare, de fapt toată lumea învață prin condiționare într-un fel sau altul, dar copiii cu atât mai mult, și e pentru că telefonul acesta sau, mă rog, device-urile sunt atracția lor cea mai mare.

Vom negocia asta cu ceva ce le este greu să facă și o să primească sarcini, o să stabilim de comun acord, o să aibă responsabilități în familie. Vom urmări îndeplinirea responsabilităților, iar de cele mai multe ori învățatul care nu este ceva simplu, copiii au nevoie să fie învățați cum să învețe și asta facem noi cu metoda Feuerstein.

Învățatul poate fi negociat cu device-ul.

Întâi avem responsabilitățile noastre care sunt importante și odată ce am îndeplinit sarcinile acestea, rămâne timp și pentru acest device.

Copiii trebuie să fie controlați. Când am zis de prietenie, știți la ce m-am gândit, de fapt? La prietenia ca relație pe orizontală între persoane. Și ierarhia. Pe care o avem în raport cu copiii. Nu la tonul prietenos. Și foarte bine a punctat.

Copilul va înțelege să se raporteze la lume în funcție de ceea ce vede prima dată în familie. Dacă acolo există obiceiuri nesănătoase, dacă acolo este întărit un comportament inadecvat prin acel zâmbet și prin a glumi și a te amuza când copilul face un lucru inadecvat sau incorect. Întărim asta și copilul o să o ia ca pe ceva amuzant și foarte distractiv și va repeta și va duplica și va multiplica asta.

Și foarte mare atenție atunci când am stabilit o regulă, este regulă. Și dacă copilul trebuie să suporte consecințele acțiunilor lui. Îmi doresc ca părinții să mă audă și să nu încarce programul lor mai mult decât pot duce.

Să aibă în vedere faptul că, în primii ani de viață, sunt mai importante experiențele pe care copiii le trăiesc făcând și participând la activități casnice alături de părinții lor, la activități sportive, la drumeții, la tot felul de lucruri care ne ajută să cunoaștem cât mai multe domenii ale vieții. Și nu doar să memoreze sau să stea cu creionul în mână în fața unor fișe.

Este foarte important ca atunci când stabilim împreună un obiectiv, când plecăm într-o excursie, când gătim, când mergem la piață, să explicăm și să adresăm întrebări și să-i ajutăm să culeagă informația din locul în care se află.

Și așa cum spunea și domnul Dascălu, este foarte important să discutăm cu ei și să îi observăm și să se simtă, pentru că aceste lucruri îi dezvoltă atât neuroplasticitatea creierului, cât și abilitățile lor, gândirea critică, argumentarea logică, judecata, înțelegerea lucrurilor, vocabularul, limbajul.

Lucruri esențiale pentru a transforma informația în cunoaștere și a putea să apelăm la cunoașterea la purtător.

7. În ce fel îi pregătim pe copii pentru viitorul digital

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Inteligența artificială și tot ce se întâmplă acum nu ne absolvă pe noi de a învăța și a cunoaște mult. Ba chiar ne obligă ca să putem noi să o folosim pe ea și nu să fim pradă impulsurilor care vin din exterior. Deci avem nevoie de cât mai multe cunoștințe în creierul nostru. Și pot să vă dau un exemplu pe care tot de la profesorul Miclea l-am auzit, foarte simplu.

Faptul că, în acest moment, este foarte greu să putem controla următorul fapt. Copiii privesc totul ca pe ceva posibil. Și nu-și mai dau seama de lucrurile neobișnuite și nu-și mai dau seama de lucrurile care sunt abstracte și care nu sunt la locul lor și nu mai pot proba informația care este ireală sau neadevărată.

Cum facem asta? Un instrument al metodei Feuerstein se numește „Compară și descoperă absurdul”. Noi trebuie să explicăm și să facem o analiză întotdeauna pe conținut și să descoperim ceea ce este neobișnuit în viața noastră.

Profesorul Miclea ne dădea un exemplu: dacă eu spun acum „Pe plajele din Budapesta focile își fac de cap”. Cei care au cunoaștere la purtător se vor amuza și vor ști unde este Budapesta: acolo nu există mare, nu există plaje, nu există foci. Dar cineva care nu are cunoștințe și informații clare în capul lui va lua de bun acest răspuns. Își cumpără bilet. Își cumpără bilet să vadă focile.

Sau Ștefan s-a întâlnit în cetatea de scaun cu jderii. Noi știm că Ștefan nu este Ștefan de la piață, este domnul Moldovei, noi știm că cetatea de scaun nu este vorba despre scaunul pe care eu m-am așezat, ci de locul din care se conducea. În Moldova, noi știm că jderii nu sunt animale, ci jderii sunt personaje istorice.

Da. Despre asta e vorba. Exact acest lucru face metoda Feuerstein. În pași foarte mici. Și nu doar metoda Feuerstein și școala; asta se întâmplă la școală.

Profesorii fac acest lucru. Însă, acolo, la școală, este discutabil, pentru că sunt mulți copii, cu diferențe mari între ei, timpul este scurt, programa încărcată, dar de aceea consider această metodă ca fiind de un real folos pentru educarea și formarea unei generații sănătoase și a unor adulți care să se simtă liberi, care să fie funcționali, care să fie independenți și care să poată să gândească și să facă alegeri bune pentru ei în viața lor.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Pentru că tot ați amintit de școală, vreau să vă întreb cât de importantă este alfabetizarea digitală în școli? Pentru că nu există în programă. Noi vorbim despre tehnologie, da, sunt profesori care la orele lor folosesc table inteligente și așa mai departe, dar despre alfabetizarea digitală în școală nu se prea vorbește.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da, este foarte importantă întrebarea, mă gândeam la ea. Este esențială. Este esențială alfabetizarea digitală în școli, pentru că eu cunosc studenți, copii tineri care folosesc telefonul și aplicațiile într-un ritm foarte rapid și cu o abilitate extraordinară, dar când trebuie să sintetizeze un material, să extragă esența, să pregătească o prezentare frumoasă în care să scoată doar ceea ce este relevant și important pentru un anumit subiect, nu au capacitatea să o facă.

Nu folosesc Excel-ul ca să le fie simplu, să poată să realizeze cercetări, să poată monitoriza, să-și poată ține evidența lor, să poată să facă managementul resurselor, pentru că putem să ne referim la ceva din viața reală. Degeaba producem mulți bani dacă nu avem grijă de ei, iar unul dintre instrumentele care ne pot ajuta să ne dăm seama pe unde ne aflăm, cât am cheltuit și cu ce am rămas, poate să fie un tabel pe care să-l construim în Excel. Da. Ei nu știu să-l folosească.

Deci este foarte important să-i provocăm să stabilească obiective și, în atingerea obiectivelor, să se gândească la ce informații au nevoie și să folosească aplicațiile digitale. Pentru că atunci, exact cum v-am spus la începutul emisiunii, ei se vor simți stăpânii tehnologiei. Și vor avea un scop valoros și n-o să le mai distrugă device-ul creierul, pentru că ei permanent vor ști ce caută și de ce caută.

Și, la fel, și pentru noi, adulții, și pentru părinți, este foarte important să cunoaștem lumea asta, pentru că noi n-o să putem să-i înțelegem, nu putem să-i controlăm, nu putem să ne dăm seama de ce este periculos și de ce este mai puțin periculos dacă noi nu accesăm acele aplicații. Iar ei au toate abilitățile, așa cum am văzut și în emisiunea în care ați invitat acel adolescent, așa cum și el a spus, nici cu gândul nu gândim ce strategii au ei ca să ne păcălească și este doar o provocare a noastră către ei să găsească soluții ca să-și obțină fructul oprit. Am putea cumva să creștem împreună cu ei. Și noi să învățăm de la ei dacă am stabili o relație suportivă și de prietenie, prietenia asta, de amiciție și de colaborare bună.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Și așa am putea să ne cunoaștem copiii, pentru că până la urmă ei, așa cum spuneam și mai devreme, inevitabil trăiesc în această lume, în această lume virtuală, digitală și, ca să-i cunoaștem, trebuie să fim și noi cât de cât implicați în această poveste.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da, ca să-i cunoaștem și credeți-mă, eu am învățat foarte multe lucruri. Copilul meu este adult. Și este un om mare… Dar eu am învățat foarte multe de la copilul meu. Și eu cred că fiecare părinte, în momentul în care stabilește o relație și construiește, nu stabilește, că de fapt relația se construiește… Construiește o relație funcțională și sănătoasă cu copilul lui, va învăța foarte multe lucruri.

Este noua generație de la care noi învățăm foarte multe lucruri și trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Să ne apropiem de ei și împreună cu ei să ne bucurăm de tot ceea ce descoperă și să acceptăm și lucruri care uneori poate nu ne plac. Dar nu sunt dramatice și nu le pun viața în pericol și să putem să dezbatem și să discutăm cu ei, nu e simplu, dar nu e imposibil.

Există speranță și există oameni care ne pot ajuta.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Ne apropiem de finalul emisiunii; cu siguranță ar mai fi multe de discutat.

Otilia Todor psiholog, conf. univ. doctor în psihologie

Da. Eu vreau să încurajez părinții să ceară sprijin și ajutor specialiștilor atunci când simt că sunt copleșiți. Să nu pună presiune și să nu se simtă vinovați, pentru că este o foarte mare presiune asupra lor, să știe că existăm, să nu le fie frică de medici, să nu le fie frică de psihologi, să se ducă cât mai devreme și să ceară recomandări reale și să-i sprijine copiii să facă în fiecare zi lucruri mai bine decât poate le-au făcut cu o zi înainte. Nu ne ajută foarte tare să ne raportăm la o mare masă de oameni, să ne comparăm cu colegul de bancă, cu colegii de bancă și obiectivul lor să fie o relație bună. Să trăiască bucuria alături de copilul lor și să-i ajute, să le arate cum să facă cât mai multe lucruri singuri.

Începem prin a face împreună și apoi doar te ghidezi și tu reușești să faci singur lucrurile simple, pentru că stimularea senzorială, dezvoltarea neuroplasticității creierului și a funcțiilor creierului se realizează în primii ani de viață în familie, realizând lucruri foarte simple.

Monica Neacșu, Vocea Brașovului | Radio România

Vă mulțumesc tare mult pentru toate informațiile și recomandările pe care ni le-ați oferit. Rămâneți pe 93,3 FM, nu uitați, suntem de găsit și pe site-ul nostru radiobrașovfm.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube Radio România Brașov. Să auzim de bine.